E.ON România E.ON România
E.ON România

E.ON România

3.73

327 evaluări

Parcurs GraduatE.ON - Ioana Pop

19.08.2022

Colega noastră Ioana a dat dovadă de multă ambiție și profesionalism, astfel încât, după aproximativ 2 ani de stagii, a reușit să se definitiveze pe poziția de Analist Performanță Comercială și Raportare B2C în E.ON Energie România.

GraduatE.ON este programul dedicat absolvenților talentaţi care îşi doresc să experimenteze fără griji activități diverse, să cunoască o mulțime de oameni interesanți și să îşi dorească mereu ceva nou de explorat. O experiență care mai bine de 15 ani este trăită din plin, an de an de către trainee noştri.
Vrem să vă surprindem placut și de data aceasta cu traseul încă unui trainee talentat și încrezător în viitor, care a cules roadele programului și s-a definitivat la noi în companie prin intermediul programului GraduatE.ON
Este vorba de Pop Ioana Alexandra care s-a alăturat companiei în anul 2019, prin intermediul programului GraduatE.ON, pe poziția de Trainee Economist. Ioana a trecut prin diferite stagii, de la Financiar – Contabilitate la Performanță Comercială și Raportare B2C, stagii în care a învatat multe și s-a dezvoltat frumos, reușind să pună în practică cunoştintele dobândite în urma masteratului absolvit în Contabilitate și Audit a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Ne bucurăm nespus că Ioana face parte din echipa E.ON şi suntem foarte mândri de parcursul ei. Ca atare ne-am gândit că ar fi o idee grozavă să aflăm cum i s-a părut experiența GraduatE.ON și care sunt planurile sale de viitor la noi în companie. Hai să vedem ce ne-a transmis Ioana în interviul pe care te invităm să îl citești mai jos.
Ce te-a convins să aplici la Programul GraduatE.ON?
Oportunitatea de a lucra în cadrul unei companii multinaționale precum E.ON și mai ales ocazia de a vedea pe parcursul programului cum se desfășoară activitatea în diferite departamente au fost cu siguranță factorii decisivi.

 

Care au fost primele tale experienţe și stagii în cadrul Programului?
Deschiderea cu care am fost primită în stagii m-a impresionat, atât din partea superiorilor de stagiu cât și din partea colegilor. 

Primul stagiu a fost în cadrul departamentului Financiar – Contabilitate, unde cu ajutorul colegilor, pe lângă noțiunile specifice departamentului, am dobândit o mulțime de cunoștințe legate de companie și de sectorul de activitate al acesteia.

Cel de-al doilea stagiu și de altfel departamentul în care m-am definitivat, a fost Performanță Comercială și Raportare B2C. Aici am participat activ încă din primele zile de stagiu la procesul de planificare comercială și am fost implicată de către colegi în mai toate activitățile. Dinamica și specificul departamentului de Performanță Comercială m-a convins să aplic pentru rolul de analist și să îmi continui aici parcursul în E.ON. 

Consider că implicarea mea activă în task-urile zilnice ale departamentelor unde am experimentat în calitate de trainee a fost dovada că prin aplicarea la Programul GraduatE.ON am făcut alegerea corectă.

Ce îţi oferă mentoring-ul din cadrul Programului?
De-a lungul ambelor stagii am avut oportunitatea de a învăța permanent lucruri noi de la colegii din echipă și de la superiorii de stagii. Pot spune că fiecare persoană cu care am intracționat în cadrul departamentelor de stagiu a jucat un rol de mentor, și cu siguranță sfaturile lor au contribuit la dezvoltarea mea.

 

Ai un model de urmat profesional? De ce este modelul tău?
Consider că în viața profesională este extrem de important să fim deschiși mereu spre a învăța lucruri noi și să nu ne fie teamă de necunoscut.
Nu pot spune că am un model anume, dar cred cu tărie că atunci când te dedici cu adevărat țelului tău, posibilitățile îți sunt nelimitate.

 

De ce ai ales să te definitivezi în acest departament?
După părerea mea ultimul stagiu mi s-a potrivit cel mai bine, departamentul de Performanță Comercială și Raportare B2C oferindu-mi un cadru dinamic, cu o viziune de ansamblu asupra întregii activități a companiei.


De ce recomanzi studenţilor în ani terminali să se alăture echipei E.ON?
E.ON este un loc propice pentru dezvoltarea armonioasă pe plan profesional, iar Programul GraduatE.ON le oferă studenților oportunitatea de a intra în contact cu mai multe departamente ale companiei pe parcursul stagiilor, ca mai apoi având posibilitatea de a se definitiva în locul cel mai potrivit lor.

 

Ce sfaturi ai pentru viitorii absolvenți?
Pe viitorii absolvenți nu aș putea decât să îi îndemn să fie deschiși la provocări și să nu se sfiască în a pune o mulțime de întrebări. 

Ne bucurăm nespus că Ioana face parte din echipa E.ON şi suntem foarte mândri de parcursul ei.