Toamna aceasta ne-am bucurat să îi primim pe cei 4 noi trainee care s-au alăturat echipei E.ON. Faptul că sunt astăzi aici este pe deplin meritul lor. Au trecut prin numeroase probe și provocări, iar noi suntem extrem de mândri de efortul și perseverența lor, fiind acum pregătiți să își înceapă călătoria profesională alături de noi. Le urăm un călduros bun venit și le dorim mult succes în această nouă etapă!
Începând de luni, 9 septembrie, la Târgu Mureș, noii noștri colegi au avut parte de o săptămână de inducție atent pregătită, care a avut ca scop să le ofere o imagine de ansamblu asupra companiei noastre. Această săptămână nu a fost doar despre onboarding, ci despre a construi o fundație solidă pentru viitorul lor profesional, oferindu-le o perspectivă detaliată asupra modului în care funcționează E.ON și a provocărilor din domeniul energetic.
Trainee au avut ocazia să cunoască lideri din diverse arii de business, care nu doar că le-au oferit informații esențiale, ci le-au împărtășit și detalii din experiența proprie.
Unul dintre momentele cele mai așteptate a fost întâlnirea cu Volker Raffel, CEO-ul E.ON România, care a discutat cu noii noștri colegi despre viitorul sustenabil al energiei, cum integrăm AI în munca noastră și multe alte subiecte de interes pentru tineri. Suntem profund recunoscători și pentru sprijinul colegilor noștri din business care au contribuit la succesul acestei săptămâni prin energia și dedicarea lor. Prezența lor a fost esențială în ghidarea noilor trainee și în crearea unei atmosfere deschise și colaborative.
Suntem bucuroși de energia și potențialul pe care acești tineri trainee le aduc în echipa E.ON și suntem siguri că împreună putem contribui la construirea unui viitor mai bun și mai sustenabil. Le urăm mult succes!