Programul Ambasador CSR a continuat cu două noi proiecte inițiate de către colegii noștri Constantin Gabor, Ambasador CSR Sibiu și Ioana Dincă, Ambasador CSR Dâmbovița, aceștia încurajându-i pe copii și tineri să practice sporturi și să aibă un stil de viață sănătos.
Astfel, am contribuit la amenajarea unei săli de sport în cadrul Școlii Primare Sibiel, din orașul Săliște. Spațiul a fost amenajat cu o suprafață specială, care să permită practicarea diverselor sporturi, spaliere, frânghii de cățărat, saci de box, bănci de gimnastică și jaloane.
Centrul Casa Speranței și a Bucuriei din Găiești, Dâmbovița a fost și el dotat cu diverse articole sportive, menite să asigure copiilor și tinerilor un cadru adecvat pentru a practica diverse sporturi și activități.
Mulțumim pentru implicare celor doi colegi!