Kaufland Romania Kaufland Romania
Kaufland Romania

Kaufland Romania

3.77

1557 evaluări

Angajator transparent

De vorbă cu angajații Kaufland: Un început cu emoții acum 15 ani, o carieră de succes astăzi

11.11.2020

15 ani de performanță, 15.000 de angajați și 135 de magazine pe tot teritoriul României. În topul companiilor de retail și un sprijin puternic atunci când vine vorba despre angajații actuali și despre cei care decid să se alăture companiei.

Kaufland România înseamnă, înainte de toate, o echipă construită ca o familie. O echipă care a reușit să scrie, pas cu pas, succesul companiei. În an aniversar, după 15 ani pe piața locală, Kaufland ridică cortina și ni-i prezintă pe câțiva dintre cei care îi sunt alături încă din prima zi. Ce i-a ținut în același loc și ce sfaturi au pentru cei care decid să le devină colegi? Ne povestesc în rândurile de mai jos.

Despre începuturi

Alina Mureș, Lucrător Comercial Kaufland Colentina, a primit telefonul de angajare la Kaufland chiar în ziua deschiderii primului magazin, cel din Colentina. În prima zi de muncă a găsit un magazin înțesat de clienți, „de nu puteai să arunci un ac”. Munca n-a speriat-o însă vreodată pe Alina, așa că s-a apucat să umple rafturile care se tot goleau. De când e la Kaufland, timpul nu se măsoară doar în ani, ci și în prieteni, și sunt peste 100 de oameni care-i sunt dragi pe-aici. „Suntem ca o familie. De aici pornește totul.”, confirmă Alina.

Când Constantin Chiriac, Manipulant Marfă Depozit Kaufland Ploiești, a venit prima dată la Kaufland, în octombrie 2005, nici n-a mai apucat să dea interviu. A văzut pe o pancartă „Kaufland face angajări” și l-a rugat pe un vecin să-i depună și lui CV-ul, iar a doua zi a și primit un telefon pentru angajare. Magazinul era în prag de deschidere și el avea experiența potrivită – lucrase ca manipulant marfă și stivuitorist. În câteva ore a semnat deja contractul și a trecut direct la treabă: a ridicat niște paleți cu transpaleta, a etichetat niște lapte.

Nu doar salariul l-a ținut pe Constantin la Kaufland. Sunt și bucuriile pe care și le poate face: datorită colaborările pe care compania le are cu alți parteneri, și-a luat până acum cu reduceri substanțiale două smartphone-uri și o bicicletă Pegas.

Angajatorul Kaufland România, așa cum este văzut prin ochii celor care aniversează 15 ani de activitate în cadrul companiei

Așa cum magazinele s-au transformat în 15 ani și au început să arate tot mai frumos, așa simte și Adriana Simion, Șef Raion Kaufland Barbu Văcărescu, că a devenit tot mai bună la a lucra în echipă, la a fi acolo pentru clienți, la a gândi procese cât mai eficiente pentru departamentul ei. „Cred că sunt și eu un pion, printre miile de angajați și simt că munca mea contează, e văzută și ajută compania.”

Marian Postolachi, Manager Adjunct de Magazin, Kaufland Colentina, consideră că o calitate necesară a angajaților Kaufland este dorința continuă de învățare. „Oricine are ușa deschisă și poate să avanseze într-un timp scurt, dacă dorește, e motivat, serios și dispus să învețe.”, spune Marian. L-au ajutat mult training-urile pe care le-a făcut în toți cei 15 ani, vreo patru numai în ultimul an. A învățat cum să gestioneze situații mai delicate (de exemplu, când e chemat să discute cu un client nemulțumit la biroul de informații, în primul rând îl invită să ia loc la o masă, în zona de restaurante, ca să nu blocheze activitatea biroului), dar și lucruri simple, cum ar fi să stingă lumina când pleacă din birou sau să sorteze gunoiul.

Viorel Vasile, Șef Departament Produse alimentare și nealimentare, Kaufland Ploiești Sud spune că îi place că lucrează pentru o companie care luptă pentru o societate mai bună. Pentru că participă la training-uri despre accesibilitate pentru nevăzători, pentru că urmează să angajeze persoane cu dizabilități și pentru că angajații pot împrumuta biciclete care să-i ajute cu naveta, dar și cărți pe care și le recomandă unii altora.

Gânduri după 15 ani petrecuți alături de Kaufland România

Pe Cristina Popa, Șef Serviciu Salarizare Kaufland România, o mai întreabă cei din jur dacă nu cumva s-a plictisit în același loc. N-are cum să se plictisească, pentru că în jur se schimbă sisteme de lucru, se adaptează proceduri, iar oamenii se dezvoltă odată cu ele. „E o continuă mișcare, în absolut fiecare proces. Și asta ni s-a spus mereu: «Am făcut chestia asta într-un fel de-a lungul anilor, dar hai să vedem dacă putem s-o facem și altfel. Nu că n-ar fi bine, dar hai să vedem dacă putem s-o facem și mai bine».” Asta îi dă energie în fiecare zi.

„N-aș pleca din Kaufland pentru nimic în lume. N-aș putea să-mi las munca și tot efortul depus până acum.”, spune Doru Badircea, Manager Business Solutions & Projects. La Kaufland, a fost mereu susținut să crească și să se dezvolte. Aici e locul în care a legat prietenii și a învățat cât de important este să asculți oamenii. „Nu există one-man show în Kaufland. Când zic că am reușit să fac un proiect nu înseamnă niciodată eu, Doru, singur, ci eu și echipa.”, completează Doru.