Pe 24 octombrie 2019, cea de a doua generație de elevi din învățământul dual de la Liceul Tehnologic Mihai Viteazul, din Zalău, au vizitat uzina de anvelope.
Celor 21 de elevi care își desfășoară practica în uzină li s-a prezentat Grupul și activitatea Michelin în Zalău. De asemenea li s-a explicat importanța dobândirii unei calificări în domenii căutate pe piața muncii, precum și rolul mecanicului și al electromecanicului într-o uzină, meserii pentru care acești tineri se pregătesc.
A urmat apoi vizita în uzină, unde elevii au avut ocazia să vadă procesul de fabricație a unei anvelope și să își facă o imagine mai clară asupra potențialului loc de muncă după terminarea studiilor. Elevii au fost impresionați de atelierul mecanic. Aceștia au apreciat felul în care este organizat și care sunt activitățile, de la preluarea unei pene în programul informatic BMA și până la rezolvarea acesteia.
În cadrul acestui program, elevii urmează o formare practică susținută de formatori Michelin, în laboratorul liceului, care este dotat cu echipamente oferite de către Fundația Michelin, dar și în cele două uzine.