Beti
![]() |
Am început experiența Starbucks în 2015 în decembrie ca Barista, în prima cafenea Starbucks din București, perioadă de care îmi amintesc de fiecare dată când simt miros de gingerbread și toffeenut latte, primele bauturi pe care le-am preparat. Am fost întampinată cu caldură și am simțit că aparțin de această comunitate din primele zile. Am fost acceptată la interviu cu câteva zile înainte de Crăciun, am simțit că mi-am primit cadoul mai devreme. Am reușit să-mi organizez timpul, astfel încât să-mi termin programul de licență și de master, ani în care am avut susținere din partea echipei în ceea ce privește programul.
Cu ajutorul echipei de manageri am reușit în cateva luni să promovez ca Product Manager, perioadă în care am învățat cât de important este să cunoști consumul zilnic, în care am conștientizat importanța sustenabilității față de natură. Programul CAFÉ (Echitatea Fermierilor și a Cafelei) reprezentativ pentru comunitatea noastră a însemnat pentru mine motivul pentru care aleg să inspir pe cei din jur cu dragostea mea pentru cafea.
Am devenit People Manager în 2018 și iubesc ceea ce fac. Am oportunitatea să fac parte din dezvoltarea partenerilor, una dintre cele mai valoroase recompense pentru mine și să îi susțin la rândul meu.