De cand m-am trezit luni dimineata am inceput sa simt un golul din stomac. Am vizualizat orele la munca si am avut acel sentiment apasator ca va trebui sa livrez cu orice pret. Nu mai simteam nimic din efectul orelor de odihna din weekend. Micul dejun parca nu avea gust, iar vedeam cum imi tremura mana la spalatul dintilor. Inghesuiala din autobuz parca mi-a dus focusul in alta parte, insa odata ce am ajuns in fata usii biroului am stiut ca nu vreau sa intru. Simteam ca nu am cum sa performez, iar asta ma umplea cu frica si anxietate. Ma asteptam la fete zambitoare, care ori mimeaza, ori chiar simt relaxare, si asta imi accentua sentimentul de inadecvare. Insa nu am avut de ales. Mi-am luat cateva minute sa-mi adun curajul, apoi, inspirand adanc de cateva ori, am pasit peste pragul biroului. O noua saptamana de munca a inceput.
Va suna familiara povestea?
Nu este de mirare. Din ce in ce mai multi dintre noi trecem prin burnout si fenomenul pare sa se accentueze rapid in ultimii ani. Ori suntem mai multi, ori vorbim mai mult despre fenomen. Cert este ca povesti ca a mea se aud des in jurul nostru, la birou sau la intalniri cu prietenii. Burnoutul a devenit o epidemie.
Daca e sa ne uitam la statistici si la masuratori oficiale, ne dam seama ca ce simtim se vede si in cifre. Cele mai conservatoare cercetari spun ca 40% dintre oamenii de pe piata muncii sunt in burnout, insa alte estimari se duc pana la 60-65%. Si nu vorbim despre epuizare, ci despre oamenii care intrunesc toate cele 3 semnalmente ale burnoutului, asa cum e definit de OMS. Mai mult, statisticile ne zic ca in 2022, 89% dintre oameni au experimentat simptomele burnoutului.
Nici in Romania nu suntem mai feriti de acest fenomen. Undelucram.ro masura in 2021 ca 76% dintre oameni au avut cel putin un episod de burnout in ultimii cinci ani, 54% dintre ei trecand chiar prin mai multe. Partea cea mai ingrijoratoare a raportului este ca 81% dintre respondenti admitea ca nu au primit niciun fel de ajutor din partea angajatorului. Si alte masuratori ne spun ca doar 15% dintre liderii din organizatii se simt pregatiti sa abordeze tema burnoutului sau au solutii de orice fel.
Dar ce este burnoutul, dincolo de povestile fiecaruia dintre noi?
Burnoutul, conform OMS, nu este o boala, este un fenomen ocupational; nu este o conditie medicala, dar afecteaza starea de sanatate si ii determina pe oameni sa apeleze la servicii de sanatate. Este o reactie la stresul cronic de la locul de munca ce afecteaza oamenii si indirect organizatiile lor.
Sau, mai simplu zis, este momentul in care nu reusim sa gestionam eficient stresul de la locul de munca. Pur si simplu, nu facem fata.
Insa burnoutul nu este o simpla epuizare sau stare de oboseala.
Conform Christinei Maslach, care este psiholog si profesor emerit la Berkeley si probabil cel mai cunoscut expert in acest domeniu, exista trei componente care definesc burnoutul: epuizare, cinism, senzatia de incompetenta personala.
Adica da, exista partea de epuizare. Acesta este probabil primul simptom al burnoutului. Dar abia cand apare si cinismul, care ne goleste de speranta si nu ne lasa sa mai observam partea plina a paharului, mana in mana cu pierderea increderii in propriile forte, incepem sa vorbim de burnout.
Si burnoutul nu este o problema personala. Procesele noastre de burnout sunt mereu legate de organizatiile in care lucram, sunt mereu conectate de cultura organizatiei noastre. Asta spune Cristina Maslach, asta simtim si noi. Si, cum nu este o problema individuala, nici solutiile nu au cum sa fie individuale. Nu putem rezolva problema sistemica nici cu odihna, nici cu sesiuni de mindfulness la munca si nici macar cu terapie individuala. Toate aceste lucruri pot ajuta foarte mult, insa mereu este util sa ne uitam si la cauze, nu doar la simptome.
Iar asta a devenit mai dificil in ultimii ani. Daca acum cativa ani deseori asociam burnoutul cu culturile organizationale toxice, cu micromanagementul si lipsa sigurantei psihologice la locul de munca, azi vedem ca fenomenul afecteaza chiar si organizatiile cele mai atente la oameni. Sigur, nu in aceleasi masura, nu la fel de puternic, dar burnoutul este prezent mai in toate organizatiile. Ultimii cativa ani au generat atat de multa nesiguranta, ne-au deconectat atat de mult incat este nevoie de un efort constant din ambele parti ca sa reusim sa limitam raspandirea fenomenului.
In 2023 putem spune ca burnoutul nu este individual, dar nu este nici pur organizational. Mai degraba este o problema de relatie intre om si organizatie. Iar in astfel de relatii este nevoie de comportamente adulte din ambele parti. De asumare, de deschidere, de comunicare si de colaborare. Redefinirea muncii nu este un proces simplu si cu siguranta nu este unul pe termen scurt. Insa este nevoie de oameni care isi asuma deciziile, munca si carierele si avem nevoie de lideri care isi asuma, pe bune, reprezentarea organizatiei. La sfarsitul zilei, oamenii nu interactioneaza cu companii sau cu logouri, ci cu lideri, si ei sunt cei care pot crea acest cadru pentru a regandi munca.
Dar pentru asta este nevoie de o regandire a organizatiilor, in care deseori oamenii inca sunt definiti ca resurse. Problema e ca resursele nu fac burnout, ci oamenii. Si, ca sa gestionam fenomenul, trebuie sa ne uitam la oameni si trebuie sa uitam de ideea demodata de a-i trata ca pe niste resurse,
Cum afecteaza burnoutul rezultatele si care sunt solutiile, atat la nivel individual, cat si organizational? Despre asta vorbim si in episoadele Up Talks.
